si volumul tau e acolo

ce crezi ca te-ar face fericit acum? poate o cana cu lapte, sau o turta dulce imbibata in sirop de capsuni? sau chiar un iaurt cu zmeura? dar oare pe Alba-ca-Zapada ce ar face-o fericita acum? cred ca cerul nu e suficient de senin pt a se putea vedea clar pe el dorinta unui om. si mai cred ca Luna e prea putin luminoasa. sa mergi la biblioteca si sa te invarti aiurit printre rafturile care gem sub greutatea cartilor, precum Atlas geme sub greutatea Pamantului, apoi sa vezi o carte care iti place. sa le spui prietenilor cu care esti ca s-ar putea sa iti placa acel volum, dar tu sa stii in interiorul tau ca e mai mult o petala de speranta suflata catre ei, cei care te sprijina si iti sunt alaturi. apoi iti continui drumul aiurit, impunandu-ti o stare de certitudine, facandu-ti curaj atingand fiecare carte in treacat. ajungi la raftul din mijloc, cel mai firav dintre toate, cel pe care nu credeai niciodata ca vei gasi o carte suficient de buna pt tine. dar ce sa vezi? chiar acolo, in metaforica-i singuratate, sta semet un volum gros, invelit intr-o coperta frumoasa de piele rosie, brazdata din loc in loc de cate o decoratie baroca de un auriu pervers. o iei sfios, fara sa te uiti prea mult la ea. stii ca o vrei. apoi se aude o soapta care iti spune ca ar trebui sa faci ce te indruma inima. dar tu nu auzi acea soapta. tu deja faci ce te indruma inima.
in fata bibliotecarei scoti legitimatia si ii ceri sa ti-o treaca in fisa pt o viata intreaga. ea zambeste amar si din privire iti spune ca te va revedea mai curand de sfarsitul vietii. nu vrei sa o crezi, si fugi, fara sa te uiti inapoi. peste nu mai mult de doua minute te intorci, si te reintalnesti cu bibliotecara.
-hehe, ti-am spus ca o sa ne revedem mai curand de eternitate. poftim legitimatia.