La multi ani!
Cred ca e prea banal sa iti urez toate cele bune, dar totusi, iti urez toate cele bune, si sper sa am “gura aurita” :P. Stiu ca abia maine e ziua ta, insa, in parte pt ca am vrut sa fiu printre primii si in parte pentru ca nu gasesc o modalitate mai buna, am ales sa iti scriu aici urarile mele. Desigur, o sa iti spun si live,
Aaa, cam atat, chef mare maine, “la inaltimea” ocaziei :>.
Words, finding themselves.
-sky on the hills
-think at pulse
-milk the sun
-on my way, straight
-smug your lips, say “I’m sorry”
-shut up your ears
-couch on fire
-stage of dreams, grave of hate
-more about my eyes
-wait until I check out this cloud
-brake the hairpin
-on your knees, pray for…love?
Un om e un om. E destinat sa fie singur, e destinat sa fie unic. Gandurile unor personaje se pot asemana, pana intr-atat incat sa confunde, dar nu vor fi niciodata aceleasi. Caracterul nostru, sau ce o fi el, e ca un cod de bare. Doar ca e mai special. In timp ce codul de bare se refera la un anumit produs, dar pot fi milioane din acel produs, codul nostru se refera la un anumit om, dar desi sunt miliarde de oameni, codul nu e acelasi la fiecare. Ma gandesc ca totusi s-ar putea sa fie doi oameni identici pe Pamant, cu aceleasi ganduri, pasiuni, posesii, vise. Dar ma mai gandesc o data si imi dau seama ca nu e posibil! Citeam undeva ca omul, persoana, isi creeaza propriul univers dupa gandurile si vointa sa. Asta inseamna ca exista miliarde de universuri, care asculta de posesorii lor si le fac acestora viata placuta. Trebuie sa credem ca noi ne modelam universul. E singura cale spre fericire. Sincer. Si mai mult de atat trebuie sa trecem imediat la treaba, pentru ca universul sa fie in permanenta ocupat. Ocupat cu nevoile noastre, de orice fel, ocupat cu noi. Sa ne asculte, sa ne ajute si sa ne serveasca. Da, se zice ca universul e la discretia noastra, ca e ca un duh, acela din Alladin, si ne implineste orice dorinta. Trebuie doar sa crezi. Si sa astepti. Pentru ca nu e un automat de bomboane din Mall care sa iti dea bomboana imediat dupa ce ai cerut-o. (desi se aseamana intr-un anumit fel) Ei bine, eu i-am cerut ceva, mai demult, si inca nu a venit, dar sunt sigur ca o sa vina. Si de curand i-am mai cerut ceva si sunt la fel de sigur. Da-i drumul, cere-i si tu ceva, orice, doar ai grija, gandeste-te bine inainte, pentru ca odata ce i-ai cerut, nu mai poti anula comanda. Crezi ca esti pe okazii aici? Adica acolo. Revenind la partea “non-profitabila” a universului nostru… eu ma gandesc la universul meu ca la un balon colorat, balon cu heliu, care e intotdeauna plin si din care, atunci cand vreau, pot sa trag o gura de gaz si astfel sa fiu fericit. ( Cred ca e prima comparatie care imi iese :P. ) Mai mult decat atat, baloanele sunt colorate diferit, fiecare persoana are alta culoare. In teorie, pentru a se potrivi cu prima idee, aceea ca suntem toti diferiti. Dar o data in viata, in timp ce tu te uiti cu placere si atentie la un balon de o culoare faina, iti dai seama ca desi nu e balonul tau, are aceiasi culoare. Te intrebi cum e posibil asa ceva, cine a indraznit sa iti fure culoarea, sau mai bine, cine are aceleasi ganduri cu tine, cine e ca tine? Apoi te uiti in jos, pe firul balonului, mai jos, mai jos. Stai! Unde te uiti?!? (>~<) Prea jos! Mai sus un pic. Asa;). Si o vezi…e ea(ma refer la persoana, articol unisex), jumatatea ta. Asa-i ca esti fericit, muritorule? Universul v-a gasit, folosind un simplu program de cautare a culorilor asemanatoare sau s-a jucat “blocks”. In sfarsit, sunteti amandoi, formati un intreg, ca Androginul, si nimeni n-o sa va desparta pentru ca acum universurile voastre s-au unit iar voi nu mai aveti dorinte personale, aveti dorinte pentru voi, iar dorintele voastre fiind aceleasi, universul nu o sa primeasca niciodata porunca sa va desparta. Sau da, dar aici intervin forte superioare oricaror altora, carora nici universul nu se poate opune.
PS.: Se intampla cateodata sa te uiti pe cerul baloanelor si sa vezi acolo un balon care ti se pare ca are aceiasi culoare cu al tau, poate pentru ca e dimineata si esti adormit sau ai uitat sa iti pui ochelarii la ochi sau iti intra soarele in ochi sau mai stiu eu ce, si te uiti la el, te miri cum de universul l-a gasit pe el ca sa il puna langa tine, dar totusi te increzi orbeste in univers si mergi la el. Nu voi continua, nu are rost si nu stiu ce as mai putea spune, e mult prea relativ. Sau sunt eu fara cuvinte. Oricum, era o greseala a universului, nu te grabi sa il invinovatesti, si el e un cineva ca oricare altul iar atata timp cat nu e Acel Cineva, poate sa greseasca. Saracul…
PPS si disclaimer: toti “el” din articolul prezent se refera la om, individ, de orice gen, nu doar genul masculin. :-”
“Just because I’m losing, doesn’t mean I’m lost”
Your heavy heart, is made of stoo-o-one.
Intr-un timp, falsul autor s-a plictisit sa astepte sa poarte un dialog cu falsii sai cititori care ii citesc falsele sale idei. Defapt, nu se stie exact daca autorul s-a plictisit sau pur si simplu a incercat odata sa dialogheze cu cititorii lui iar acestia neraspunzandu-i i-au sapat o rana adanca in suflet, creand un “heart-shaped abiss”. Un fapt cat se poate de real de altfel. Cert este ca autorul a hotarat ca era timpul sa scrie ceva ce nimeni n-a mai scris pana atunci, sau, cel putin, in mizeria lui credea ca va fi ceva despre care va fi primul ce va scrie. Si a scris. N-o sa va ascund faptul ca citata scriere e in posesia mea. E intr-o minima siguranta, pe un disc dur si rotitor din interiorul carcasei asteia de plastic in care bat fara mila, in intimitatea linistii din spatele muzicii. Dar nu m-am limitat la atat, si iata-ma memorand un text nu prea lung, dar plin de cuvinte cu greutate, care odata pronuntate te fac sa te asezi daca stai in picioare sau sa lesini daca stai jos. Nu exagerez. Sunt realist, asa cum imi place sa cred despre mine. Totusi mintea mea, inima mea, eu, nu reusesc sa fac o delimitare prea clara intre a fi realist si a fi umanist. Consider, in sinea mea, ca toti suntem umanisti, din moment ce suntem cu totii narcisisti. Prin urmare ramane de vazut daca sunt visator. Oh, da! Pot afirma cu certitudine si cu constiinta impacata si limpede in acelasi timp, ca sunt un visator fara margini, fara limite. Intr-o dezbatere despre vis, as fi prea cuprins de vise ca sa dau ascultare celui ce are onoarea de a predica. E simplu. Visez. Pentru partea realista nu pot sa pledez decat din postura unuia care prefera sa spuna lucrurilor pe nume, desi ii vine greu uneori, si prefera sa auda adevarul, realitatea, decat niste povesti inventate, inflorite si invaluite in negura, asemeni vechilor povesti feudale japoneze.
Am deviat de la subiect, e adevarat, sper insa ca nu complet nefolositor, punandu-va fata in fata cu o parte a mea, sincer. Oricum scrierea asta n-are un subiect bine definit. Va spuneam la inceput de acel autor suparat, care mi-a dezvaluit, zice el, cea mai mare comoara a lui, un secret nu chiar secret, o dilema rezolvata, o iubire adusa la rangul de adorare. Apoi a plecat, in lumea lui, a viselor - caci noi doi ne asemanam mult, de altfel suntem prieteni destul de buni – si a promis ca atunci cand se va intoarce va publica acea scriere. O va publica, zice el, atunci cand nu o sa mai aiba nicio alta speranta, si o sa incerce sa fure ceea ce nu a putut dobandi, ca un las ce e, prin cuvintele lui intortocheate si pline de adevar. Totusi, eu sper sa nu se intoarca, pentru ca ar face mai mult rau decat bine, defapt ar face numai rau, distrugand si intristand. Poate ma ajutati voi, cititorii mei. Stiu ca nu sunteti multi – ma bazez doar pe unul – dar impreuna o sa reusim sa il tinem inchis pe prietenul meu in lumea viselor, unde stiu ca se simte bine, si sa nu il lasam sa se intoarca printre noi, pentru ca nu am fi in stare sa ii satisfacem dorintele, si ar sfarsi tragic…
PS. Citeam recent despre un mare om din timpul Revolutiei Franceze, un anume Vergniaud, care scria niste discursuri fantastice. El zicea ca dupa ce scria un discurs, il citea de la cap la coada si daca la sfarsit i se parea oribil, atunci cu siguranta ar fi fost un succes. Eu am citit scrierea mea de la cap la coada, si nu pot spune ca e oribila, nu pot spune ca nu imi place, chiar o admir. Prin urmare, voi ar trebui cel putin sa o ignorati. In cazul in care va place, totusi, lasati un comentariu, va rog.
Disclaimer: Nu garantez ca pe ilustrul om care a rostit acele cuvinte il cheama Vergniaud, asa cum nu garantez ca spusele s-au intamplat in timpul Revolutiei Franceze.
Gri. Da, visez in gri cand e cerul gri, visez in verde cand e iarba verde, visez in rosu cand sunt ciresele rosii si visez in negru cand mi-e somnu prea profund. Avand in vedere faptul ca psihologia e o gluma iar medicina ce se ocupa cu somnul e prea ragusita pentru a-mi ajunge vreo idee de-a ei la ureche, tot ce imi ramane de spus despre somn este ca el imi salveaza viata. Nu ca ar fi in pericol, dar astept visul cu o asemenea placere, incat nu conteaza daca vine cand stau infofolit in plapuma mea calduroasa sau pe iarba rece din fata scenei zgomotoase, atata timp cat vine, si imi aduce cu el lucrurile cele mai dragi, mai frumoase si mai placute din lumea asta. Am reusit fara o foarte mare maiestrie sa combin pana la confuzie visul cu somnul. Neintentionat. Totusi, sunt asa de diferite, dar asa de apropiate. Nu chiar asa de apropiate…destul cat sa iti faci o idee despre ce vorbesc. Somnul e ca un background, ca niste dizeuze (am gasit cum le zice la alea de fac backing-vocal) pentru vis. Bine, ziceti voi, poti visa si fara sa dormi. Dar e diferit. Complet. Profanilor. Stati cu ochii in soare si visati! >:P Yes ! (:| cum ziceam… somnul iti tine de urat cand faci o pauza din vis. Ca nu poti visa incontinuu. Ai innebunit? Cum sa faci asta? Iar visul…visul…, te trimite dincolo, in camera mai luminata, mai curata si mai perfecta a casei tale. Acolo unde iti pui pe pereti pozele cu prietenii cei mai buni, unde ai un scaun ca de bunica, (stii , care se balanseaza) si un teanc de carti de aventuri si fictiune usoara. Si un player cu niste muzica faina, Coldplay sau
Si te trezesti.
Somn ushor B-) .
O pala. Doua pale. Trei pale. Un ventilator :D.Utilitatea lui in zilele toride de vara e incontestabila,dar e el chiar asa de util? Probabil ca nu. Stiti de ce? Nu o sa va incalc gandurile si o sa va spun in randurile care urmeaza… In primul rand, e fictiune. Nu te raceste cu adevarat, doar iti da impresia. E ca Mos Craciun. Il astepti sa ajunga la tine ,te incanta pe moment si totusi nu te-a incantat deloc. E cam trasa de par comparatia asta, dar am tinut neaparat sa compar ventilatorul cu Santa (Santa Caciucea, remember?) :)) :-<> :)) . De fapt, care e utilitatea unui articol despre ventilatoare? Reprezinta ele ceva in viata noastra? Nu, evident. Prostii adolescentine. Sau febra. Totusi, sunt momente, rare, dar existente, cand viata ta poate depinde de un ventilator, sau, si mai grav, viata altora. Gandeste-te la urmatoarea situatie: esti singur, intr-o camera izolata, cu o masa, un scaun(eventual) si un ventilator de masa. Eu m-as apuca sa vorbesc cu el. Tu ce ai face? Sau, gandeste-te la oamenii aia damnati sa stea intr-un pat pt restul vietii lor. Si sa fie conectati la un aparat, ceva. - Si sa aiba si o vaza cu flori de plastic pe noptiera. - Viata lor depinde de aparatu ala, dar aparatu ala de cine depinde? De ventilatorul care il tine rece si functional.;) Deci, indirect, viata omului cu alergie la polen depinde de un ventilator. Si, ziceam ca ventilatorul raceste. Ei bine, da, raceste, nu ingheata. Asa ca fiti pe pace, voi, oameni cu inima infierbantata artificial sau involuntar, ventilatorul o sa va raceasca si o sa va aduca inapoi printre cei cu inima normala. ;) Doamne! ce imi place versu asta: “And if you take that love you make, and stick it in some … someone else’s heart -->pumping someone else’s blood” .
Chair asa, de ce nu mi-ar placea verdele? Emana prospetime, viata, oxigen. Ma gandesc la o planta, oarecare, sa zicem … iedera, desi nu e cea mai sugestiva. E verde. Si atat. Gandeste-te si tu la o planta. Sigur, e perfecta. Doar e verde. :)Oare de ce a fost aleasa tocmai culoarea asta pt. plante, pt. viata? Tocmai verde? … /:)sunt Dumnezeu /:), am in fata un Pamant gol, gol-golut. De ce primu lucru care l-as pune acolo ar fi verde? De ce nu rosu, ca sangele, sau negru, ca ceru-gurii la cainii rai? Si de ce sangele e rosu? Mda..asa cred si eu, am cam exagerat cu intrebarile. Sa incep sa imi spun parerea. Sau nu? Glumesc. Fireste. Pai, sa incep clasic, eu cred ca Dumnezeu a pus verdele acolo, pe plante, din prea multa inspiratie. Sau L-a lovit ceva la cap si a vazut stelele verzi si S-a gandit ca ar fi frumos ca omul, atunci cand sta, intr-o noapte de vara, intins pe iarba din spatele casei sau din fata blocului, si se uita la stele, le vede verzi, apoi se uita in jur, nu vede pe nimeni, dar vede verde, si nu o sa creada ca e singur, o sa creada ca e ca atunci cand te uiti la bec si dupa aia te uiti in alta parte da’ tot becu il vezi. Asa S-a gandit Dumnezeu. Cred. Despre restul lucrurilor verzi n-are rost sa vorbesc pentru ca toate au avut aceiasi soarta, doar ca putin diferita. Adica nu au fost de la inceput verzi, au vrut doar sa fie mai mult verde, si s-au colorat verzi. Cu o carioca mare, verde, pe care scrie urat cu negru “Herlitz – made in china”. Foarte urat scrie. >:P
